Ozana Barabancea, lecție despre credință: "Ispitele sunt peste tot și aluneci, dar…”

 

Artista a vorbit la Star Matinal despre aspecte personale din viața ei, cum este și relația cu divinitatea.

Ozana Barabancea are o legătură aparte cu Dumnezeu. Artista a dezvăluit că lecțiile importante în viață le-a învățat tocmai din relația cu divinitatea.  "Omul prin natura sa este sortit căderii, dar este important este să te ridici. Toți alunecăm, toți greșim, important este să luptăm cu propria noastră neputință. Eu nu mă iau la întrecere cu tine, eu mă iau la întrecere cu neputințele mele. În momentul în care pot să le dobor, înseamnă că într-adevăr am urcat încă o treaptă spre desăvârșire.", a spus Ozana Barabancea.

Artista a mai spus: "Ispitele sunt peste tot și aluneci, greșești, (...) dar dacă ești agățat de Hristos și îți lași viața să curgă și te raportezi: oare ce ar face Hristos în locul meu în situația dată, automat îți vine în cap gândul cel bun. Mi-am dat seama că nu există rugăciune care să nu fie auzită și ascultată și atunci cel mai bun prieten al creștinului este Hristos și Maica Domnului, nimeni altcineva."

Vedeta a adăugat: "Nu numai că am căzut, dar m-au trântit și alții, și am alergat la biserică. Nu m-am ridicat singură, pentru că eram căzută. Fizic eram prăbușită, nu căzută. Am început să citesc Psaltirea, am început să citesc Acatistul Maicii Domnului, Acoperământul. Au existat luni întregi în care ascultam în mașină paraclisul maicii Domnului."


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest